Sunt un tip solitar

 

Sunt un tip solitar, deși nu am fost așa mereu. Am avut mulți prieteni, o soție, doi copii... Copiii rămân ai tăi pe viată, prietenii și soția însă, la un moment dat, se poate să vireze spre alte direcții. De o vreme m-am izolat și eu de lume, fiindcă nu-mi mai gasesc locul în ea.

Am fost un copil cuminte, mama zice că n-am facut nici o poznă, așa, ca de băieți, n-am spart vreun geam cu mingea, nu m-am bătut cu nimeni, n-am șicanat fetele. În școala primară am urmat patru ani de muzică, de pian, dar nu am continuat, spre regretul mamei, ce era o fire muzicală, artistică. La gimnaziu am fost mediocru. Aici am avut un episod în care i-am dat bătăi de inimă mamei, când m-am împrietenit cu niște copii mai golănași și am lipsit de la școlă două săptămâni. Mama a aflat abia când diriginta a sunat-o, a venit biata, în fugă la școală, unde eu eram cuminte, în clasă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat...La colegiu am intrat la al doilea examen, cel din toamnă, că la primul am luat 4,15 la matematică, bat-o vina! Cu toate acestea am trecut examenul de licență ca economist, cu o notă bunicică, 8,40.  Ce-i drept am plătit taxe, dar la examene a trebuit să invăț ca să trec, așa am obținut o diplomă în ”management”. Dacă vă vine să credeți, am ales specialitatea asta ca să fiu coleg cu un prieten care între timp a renunțat. N-am profesat niciodată in domeniu, deși oricine mă-ntreba când eram mic, ce vreau să mă fac când voi fi mare, răspundeam ferm: director.

O vreme a fost bine. Eram la casa mea, aveam soție, doi copii minunați, un job în care mă descurcam, mergeam in vacanțe cu familia și pretenii. Ce să spun? Aveam un grup de patru prieteni si eram nedesparțiți, se căsătoriseră și ei și deveniserăm prieteni de familie, Eu nu eram director, cum mi-am dorit, dar erau ei si am fost pe rând in subordinea lor. Nu exista eveniment, zi de naștere, aniversare, sărbătoare, pe care să nu le facem împreună. Încet-încet, însă, gașca s-a spart. Au intervenit soțiile, s-au retras unii, chiar și cel care-mi era naș de botez la unul din copii. A rămas, pentru o vreme, doar unul, cu a cărui soție se imprietenise a mea, singura de altfel, cu care s-a potrivit. Cred că de aici a pornit totul. Curând eu nu am mai avut nici un cuvânt de spus, soția mea era mai prietenă cu prietenul meu și soția lui, decât mine. Probabil că ei au știut înaintea mea că decisese să se despartă de mine, după 20 ani. Am avut un an greu, divorț, depresie, am început sa beau tot mai mult, zilnic. Până la urmă n-am mai avut loc nicăieri, așa că am plecat pe un job mai jos de pregătirea mea, în Olanda.

 

 

Caut un taxi care să mă ducă la aeroport. În sfârșit văd unul, îi fac semn și oprește, dar o domnă mă trage de braț și-mi zice, într-o engleză destul de bună:

-          Vă rog, unde mergeți? Trebuie să ajung ugent la aeroport, sunt în întârziere...

-          Aveți noroc, acolo merg și eu.

Îi deschid portiera și-i fac loc, apoi urc și eu. O privesc fugitiv, are probabil spre 40 ani, dar e distinsă si fină. Vorbim sumar, de politețe, aflu că are bilet în același avion, spre România.

În avion doamna se așează departe de mine, așa că treptat îmi dispare din gânduri. Apoi, în aeroportul din Bucuresti, ne reîntâlnim. Acum vorbim românește și-i zic:

-          Eu de aici merg cu mașina, la o pensiune in munți, unde am rezervare....

-          Probabil vă retrageți să scrieți...

-          Deci știți cine sunt?

-          V-am citit ultimul roman, sunteți scriitorul Andrei Tomescu

-          Nu sunt așa popular, mă surprinde că m-ați remarcat.

-          Eu sunt ziaristă la o publicație locală, unde scriu rubrica de cultură si artă, așa că trebuie să fiu la curent cu tot ce ține de acest domeniu.

-          Atunci, poate mai vorbim la telefon, vă las cartea mea de vizită

Mă caut in buzunare, dar probabil, fiindcă am schimbat hainele nu reușesc să gasesc vreuna...

-          V-o dau eu pe a mea, poate mă sunați cand aveți timp

-          Desigur, mulțumesc!

Ne luăm la revedere și observ un domn agitat care-i face semn, probabil soțul, deți n-am vazut o verighetă.

Pe mine nu mă aștepta nimeni, așa că mă îndrept hotarât si sigur spre parcarea unde mi-am lăsat mașina, am plătit aceasta 2 ani. Mașina e la locul ei, e o parcare acoperită și protejată, sper ca mașina să pornească, după atâta timp. Da, totul pare să fie în ordine. Nu mă duc acasă, asta poate să mai aștepte, cândva mă aștepta mama, copiii, acum mama nu mai este, n-a apucat să se bucure de cariera mea de scriitor, iar copiii nu sunt în țară, au job-uri în străinătate, au ocupațiile și viața lor. Am facut o rezervare, cum am spus,  la o pensiune retrasă, în zona Covasna, unde am mai fost și m-am simțit foarte bine. E un loc izolat, perfect pentru mine, fiindcă vreau liniște, n-am putut niciodată să scriu decat în țara mea, iar acesta e unul din acele locuri cu frecvență înaltă, cu energii benefice, ce-mi sunt necesare, dacă vreau să-mi redobândesc inspirația...Da, simțeam că e momentul să scriu din nou, mă intorceam din Anglia, fusesem și-n Italia, Franța, destinații unde-mi cheltuisem parte din economii, în ultimii 2 ani. De la moartea mamei nu am mai putut fi același om, fiindcă a trebuit pentru prima oară să mă descurc singur, ea era sprijinul meu, busola mea, niciodată nu m-am rătăcit, niciodată nu am fost lipsit de speranță, cât a existat ea, cea din umbră, care avea să mă sprijine oricând, oricum, cu orice. Tatăl meu nu a fost prezent în viața mea, chiar dacă o vreme a fost fizic lângă mine. Atunci mama avea grijă de el, ca de un al doilea copil, mama avea grijă de casă, de cheltuieli, aprovizionare, servici, școală, de tot. Iar când nu a mai putut, tata a plecat, iar mama nu l-a mai putut primi înapoi niciodată. De aceea tata a hotărât că suntem vinovați că l-am abandonat. Din cauza alcoolului i s-a tras moartea, o moarte durerosă, departe de lume, de toți, într-o mânăstire unde l-au primit și l-au ținut din milă. Alcoolismul e transmisibil genetic, așa că am primit această moștenire. Nu am fost conștient de acest lucru până la divorț, mă descurcasem bine până atunci, credeam că dețin controlul, dar la prima cumpănă serioasă a vieții s-a dezlănțuit prăpădul. Exact după ce am mers cu mama la mormântul lui, după ce am fost anunțați că a murit.

O lună mai târziu mergeam la notar pentru divorț.

Atunci am pierdut tot, atunci am fost la pamânt. Mergeam la lucru și peste tot ca un robot și beam tot mai mult, și era tot mai rău. La început încă mai mergeam cu copiii și mama lor la prietenul nostru, cel care mai rămasese din toți, unde obișnuiam să ne petrecem weekend-urile. Apoi ei toți își faceau planuri de concedii sau ieșiri în weekend, fără mine.

Cândva eu eram nelipsit, nu se făcea nimic fără mine, acum eram evitat.

-          Tu ai fost prieten cu acest om dinainte de a te căsători, cum acum ea este prietena lor, iar tu nu mai ești? intreba mama, pe bună dreptate.

-          Nu știu ce să zic, poate faptul că e prietenă de fapt cu soția lui....

-          Măi, cum poate acest om să renunțe la tine, dupa 20 ani în care ați fost prieteni, doar fiindcă ea a decis să divorțeze? Clar acesta nu se cheamă prieten. Pe ea și copii îi primește in casă, ca și când nimic nu s-a întâmplat, dar tu nu ești bievenit, deși cu ceva timp în urmă ați fost plecați împreună în concediu la munte?...

-          Nu mă deranjează, mamă, până la urmă ea nu a greșit cu nimic...

-          Păi tu cu ce ai greșit față de ei, ar putea să rămană prieteni cu amândoi...

Până la urmă am înțeles că ea se întâlnea deja cu altcineva. Atunci am realizat că această prietenie a fost falsă dintotdeauna, devreme ce au putut schimba așa ușor macazul, înlocuindu-mă pur ți simplu cu altul, atât ei cât și familia mea. Copiii nu aveau nici o vină, ei nu înțelegeau situația.

S-a întâmplat să cad în deznădejde cruntă de mai multe ori. O dată am cerut ajutor.

Mama a descuiat ușa în grabă, disperată.

-          Unde ești? a strigat

-          In baie, am răspuns

-          Doamne, ce cauți în cada plină cu apă imbrăcat?

-          Nu știu cum am ajuns aici

-          Cum nu știi, puiule? Ce se-ntâmplă cu tine?

-          Mamă te rog s-o chemi, vreau să vină, sun-o să vină, că nu mai pot, simt că mor!...

-          Nu trebuie să te umilești atât, dragul meu...

-          Nu, te rog, sun-o!

Mama a apelat-o și a vorbit câteva minute, ea nu dorea să vină, mama a închis.

-          Nu va veni Andrei, hai să te ajut să ieși de aici!

Intr-o zi am băut peste măsură, drumul spre casă trecea peste o linie ferată, am vrut să aștept trenul, să termin cu toate, era 1 noaptea, știam ca va trece curând un tren, dar mi-a apărut chipul mamei și mi-am zis că ar fi prea mult pentru ea.

În Olanda am băut în neștire, zilnic, acolo era libertate la tot, chiar și la droguri, doar că aici am avut șansă, am zis așa, am deja viciul tutunului și viciul alcoolului, al treilea era prea mult. Munceam și beam, dar aveam grijă să trimit bani la copii și mamei pentru facturile de la locuința mea. Aveam amici din aceeași tagmă, doar că eu eram cel mai puțin versat, eram prost de sincer, așa cum de altfel am fost mereu și cu toate că devenisem un revoltat pe viață, pe societate, pe reguli impuse, încă păstram undeva, într-un colț al sinelui meu, principiile corecte și valorile cu care am fost educat. Mi se părea însă că acolo e mai multă civilizație decat în România și că libertățile de acolo sunt corecte. Pe o parte așa era, se păstra curățenia, respectul față de lege, ordinea, se lupta contra discriminărilor, dar cumva, libertatea era confundată cu libertinajul, așa cum se-ntâmplă peste tot, în toată lumea, distrugându-se valori sănătoase de viață.

Pe acest fond a apărut Endija în viața mea, mult mai tânără, dar și mult mai dezinhibată și experimentată. Lucram împreună, la aceeași firmă, intr-un depozit de logistică. Ea era din Letonia, dar vorbeam în engleză. Eu reușisem să plec din cazarea firmei, găsisem în privat, o cameră singur, desigur a trebuit să-mi achiziționez de la pat, frigider, până la masă, scaune, veselă, etc. Aveam bucătaria comună pe palier, la fel baia. Dar era bine, fiindcă îmi doream intimitate în cameră. La lucru mergeam cu bicicleta electrică, era o distanță de vreo 15 km. Nu mă deranja, mă obișnuisem. Îmi plăcea această fată, mai discutam la lucru, intr-o zi mi-a zis că e pe punctul să rămană pe drumuri, fiindcă o dau afară de la cazare, pe motiv că ar fi lovit o altă fată la o ceartă. Atunci i-am propus să fim colegi de cameră. Am și vizualizat în minte totul, eu voi dormi pe canapea și îi cedez ei patul, ca un domn ce sunt. A sărit in gâtul meu de bucurie

-          Faci tu asta pentru mine? a întrebat, parcă nevenindu-i să creadă

-          Desigur, am zis

-          Și pot să mă mut de mâine?

-          Bine-nțeles!

Așa a rămas. Eram fericit ca un copil, poate că-mi surâdea iar soarta, cine știe? Trecuse ceva vreme de când inima mea n-a mai tresărit pentru o femeie, mai ales că singura femeie din viața mea a fost soția mea, unica și cea mai importantă, după mama.

Cum față de mama nu aveam secrete, i-am spus la telefon toată povestea. Mama nu a fost la fel de încântată ca mine, desigur, mai ales când a auzit ce vârstă are.

-          Cum crezi tu că se uită la tine o tinerică de 29 ani, când tu mergi pe 45?

-          Dar nu mă-nsor cu ea, înțelege!

-          Dacă ea acceptă să stea într-o cameră cu un bărbat aproape necunoscut, nu-mi face impresie bună și nu cred că va ieși ceva bun de aici.

-          Nu-mi pasă, voi avea mai puțin de plătit la chirie, asta contează.

Am așteptat-o pe Endija a doua zi seara, să vină, dar nu mai ajungea. Am sunat-o și mi-a zis că e nevoită să amâne pe a doua zi. Își luase liber de la servici, așa că nu aveam cum să mă văd cu ea, ramânea să aștept. A doua zi, în sfârșit a venit. Câteva zile a fost bine, munceam acum în ture diferite, așa că nu prea ne vedeam, decăt în trecere. Eu mă trezeam dimineța să merg la lucru, ajungeam înapoi cand ea era plecată deja la schimbul de după-masă și mai ne vedeam seara târziu, pe la ora 23, când se-ntorcea, dacă nu dormeam.

Apoi a venit weekend-ul. Am decis să ieșim la o terasă, să ne relaxăm. Am făcut și câteva poze, pe care i le-am trimis mamei, totul părea in regulă. Doar că m-a rugat să merg la un diler de droguri, să-i iau o doză. După aceea s-a dezlănțuit iadul. M-am dus să o sărut de noapte bună, așa cum făceam acasă cu copiii mei, poate căutam o apropiere, cert este că a sărit la mine ca o turbată.

-          Nenorocitule, ce faci? Vrei să mă violezi?

-          Esti nebună? Am vrut doar să te sărut de noapte bună.

Atunci s-a repezit la mine și din instinct am împins-o la rândul meu, s-a dezechilibrat și a căzut, iar în cădere s-o lovit de colțul ferestrei deschise. Apoi a fugit pe ușă. Am rămas blocat preț de câteva secunde, dar în următoarea clipă am fugit după ea. Era un parc în apropiere, acolo-și făceau veacul mulți homosexuali, care de altfel nu erau agresivi sau periculoși, doar căutau să-și găsească un partener, însă în situațtia dată, mi-era teamă pentru Endija, că era o femeie singură, în puterea nopții, mi se părea periculos. Am zărit-o, stătea sprijinită de un zid, nu ajunsese în parc. Am rugat-o să vină în casă, a spus că vine doar să-și ia geanta și pleacă. Am implorat-o să ramână, i-am repetat că a fost o neînțelegere regretabilă, dar nu a vrut.

Nu știu unde a mers, a lipsit 3 zile. Mi-era teamă că va povesti colegilor varianta ei, că va arăta poza care mi-a trimis-o pe telefon, în care nu știu cum, avea un ochi vânăt și gura umflată. Părea lovită rău, bătută. Cum oare, când doar am împins-o, iar când am vorbit ultima oară cu ea, când a plecat, nu avea nici un semn? Oare de la căzătura aceea putea să fie așa ceva?

Nu voi ști niciodată adevărul, poate a folosit niște trucuri și a vrut să-și ia niște măsuri de precauție, pentru orice eventualitate, cine știe prin ce încercări o fi trecut și cu ce omeni o fi avut contact in viața ei, poate se aștepta la cine știe ce reacție din partea mea.

Am apelat-o mult a doua zi, într-un târziu mi-a răspuns, după multe insistențe. A spus că și-a luat liber 2 zile și că este la niște prieteni. A venit a treia zi și totul a revenit la normal. Nu avea nici un semn pe față. Endija nu vorbea despre viața ei, nu dorea să se destăinuie. Avea un prieten acasă, care o aștepta, era plecată în lume de la 16 ani, lucrase în multe locuri, a reușit să termine niște cursuri de gătit. De altfel a gătit de căteva ori cina pentru amândoi și a fost delicioasă, se vedea că se pricepe. I-am spus că și eu mă pricep la unele mâncăruri care chiar îmi ies. I-am facut o mazăre cu pipote și inimi. La început a fost sceptică, apoi a gustat.

-          E delicioasă! cum ai făcut?

-          Uite-așa, am zis și am pocnit din degete.

A râs cu poftă. Într-o zi mi-a apărut un abcces la o măsea, m-am umflat de la o zi la alta, nu mai spun de dureri. Am sunat la un medic dentist, care mi-a zis să fac o programare, deși era o urgență și plăteam asigurări de sănătate. Endija avea niște antibiotice, pe care nu le-aș fi putut cumpăra fără rețetă, mi le-a dat și așa mi-am revenit. Nu am avut relații intime niciodată. În general toate erau bune până în weekend, când nu se putea abține de la droguri. Atunci o lua razna și pleca, se întorcea dupa 2-3 zile. Mă îndrăgostisem de ea și sufeream ca un câine. O priveam cum doarme ca un copil, atunci era superbă, părea un copil ce zâmbea în somn, lipsit de griji.

Nu știu cum au trecut lunile, în vară Endija avea să plece acasă si să nu se mai întoarcă. Mama îmi spunea că e mai bine așa, fiindcă până la urmă era o profitoare, plătea mai puțin de jumătate din chirie, făceam cumpărături împreună, dar plăteam singur eu, etc.

Când a venit ziua plecării a fost ca de poveste. In vreme ce-și facea bagajul, cu o seară înainte, am povestit mai mult ca de obicei am mâncat împreună, apoi ea a cântat...Foarte târziu am adormit amândoi, iar dimineață, ne -am luat rămas  bun, ne-am sărutat frățește, ne-am promis că vom ține legătura. Și a plecat...

Eu cred că a știut tot timpul ce simt pentru ea, mi-a zis însă clar că între noi nu poate fi niciodată nimic. Dar a știut că sunt îndrăgostit de ea. Au știut și colegii. N-ar fi crezut nici unul că nu am avut relații intime, cu siguranță.

De la plecarea ei nimic n-a mai fost la fel, nu am mai putut rămâne acolo mai mult de o lună. Aveam un vecin, chiar lângă camera mea, Thomas, îi imprumutam săptămânal 10 euro, pentru droguri, care se vindeau la liber, undeva, în preajmă. Mi-i restituia negreșit, de aceea căpătasem încredere si-l împrumutam permanent. Era un tip de treabă, extrem de liniștit, mergea la lucru, își achita corect chiria, nu făcea nici un deranj nimănui. Cu el mai vorbeam, atunci când nu era sub influența drogurilor, fiindcă îi dădea o stare de somn și nu se mai putea discuta cu el. El a și zis primul că sunt îndrăgostit de Endi, cum obișnuiam eu s-o strig. Tot lui i-am spus că nu mai pot rămâne și a sperat că mă răzgândesc, fiindcă începuse să țină la mine, deși nu se putea spune că eram prieteni, știa să-și vadă locul lui, eu pe al meu.

M-am întors acasă, cu tot ce am câștigat. Eram atât de pornit, de încrâncenat, încât nici mama nu m-a mai recunoscut. Beam mult, eram irascibil, țipam, trânteam, mi-am spart telefonul, am dat cu pumnul in peretele de la bucătărie, unde este coloana de aerisire, pe motiv că vecinul de sus dăduse muzica prea tare. Am intrat cu mâna în aerisire, s-a făcut ditamai gaura.

Apoi i-am tras un pumn celui pe care-l crezusem prieten, ca să le fac pe toate. Eu care nu am omorât în viața mea o gâză. Când mi-am luat primul job, după ce am terminat stagiul militar, fiindcă eu sunt din ultima generație care a făcut armata, am fost încăntat că am găsit de lucru la o firmă de amanet. Am făcut niște cursuri la locul de muncă, pentru verificare metale prețioase, în fine, a mers totul ușor, am prins din zbor procedurile, întocmirea contractelor, comisionele, etc. Am lucrat în acest domeniu 3 ani. Abia îmi cunoscusem viitoarea soție. Intr-o zi s-a auzit un zgomot ciudat în dulapul cu acte. Am deschis ușa dulapului și din el a sărit speriat un șoricel. De fapt era acolo o familie, mama cu puii. Patroana mi-a zis să-i omor, eu am refuzat, am zis că nu pot face așa ceva, că sunt și ei niște ființe și mi-e milă. Ca să rezolv problema bărbătește totuși, am propus să-i iau intr-o sacoșă și să- i duc cât mai departe. Așa am făcut, i-am pus într-o plasă și fiindcă nu mă hotăram unde să-i las, de parcă nu vroiam să fie în pericol, am mers cu ei până la iubita mea acasă, unde de regulă mergeam după servici, în fiecare zi și i-am lăsat la ghena de gunoi din preajmă.

-          Bravo! Mi i-ai adus mie, să umple tot cartierul, a râs ea.

Acesta eram eu, acum însă devenisem contrariul, parcă inebunisem. De fapt se agrava depresia peste care crezusem că am trecut.

Am rămas acasă până s-au terminat banii, așa că după sărbătorile de iarnă, a trebuit să mă întorc în Olanda, dar de data asta la altă firmă. Munca era mai dificilă, mi-au dat și mașină, cu care să mă deplasez la locul de muncă, care era la 20 km. distanță. Trebuia să mai iau încă 3 persoane din aceeași casă, care lucrau în același loc. Cazarea era foarte bună, aveam un coleg de cameră liniștit, dar eu beam mult și sufeream. La un moment dat n-am mai putut, plângeam într-una, chiar și la volan dimineața, mi-era rușine de colegi, că mă văd și mă fac de tot râsul, destul mă vedea colegul de cameră. Mama mi-a zis să vin acasă, plângea și ea cu mine, datoriile se adunaseră, dar am decis să ma-ntorc și să-mi iau un job acasă. Am luat un tratament naturist și-n 2 luni mi-am revenit. Doar financiar lucrurile stăteau prost, la copii dădeam tot mai puțin, mama se străduia să-mi plătească în continuare facturile din pensia ei, ceea ce a dus la o situație tot mai grea, pe o parte o împovăram pe ea tot mai mult, pe de alta nici eu nu mă descurcam cine știe ce, mai ales că mă învățasem cu caștigul bun din Olanda. Situația a culminat cu momentul în care am fost oprit de poliție în trafic, fiindcă încălcasem regulile de circulație și mi-a fost suspendat permisul de conducere. Așa am rămas fără job, care depindea de permis.