Of dor...
Of dor, dorului,
Strigatul pamantului,
Of durere, of suspin,
Mult amar si mult venin,
Multa jale si mult plans,
Un destin cu pumnul strans.
Si din tot ce-a fost sa fie,
Vise si caderi o mie
Si sperante ca-ntr-un joc,
Din atata
nenoroc,
Pentru bietul calator,
Peste vise, peste dor,
Peste-atat amar si vina,
Nici o raza de lumina
Nu rasare-n zarea mare.
De ce oare?
In oftatul repetat,
Lumea-ntreaga a oftat,
Intr-un cantec nesfarsit,
Care i-a fost harazit.
Of dor, dorului,
Strigatul pamantului,
Cor de inimi sfasiate
De orgolii, de pacate.
E al plansului festin,
E al omului destin.
ENTITATE DEMONICA
E
peste tot in preajma
si peste tot in lume,
vaneaza zi si noapte
doar sufletele bune.
Sfideaza rugaciunea
rostita cu credinta
si naste indoiala
in orisice fiinta.
Ademeneste-n ceata
si-n van cautatorul
si rataceste drumul
pe care calatorul,
cu drag l-ar fi urmat
si lesne, toata viata,
fiindca l-a cautat
si-n el si-a pus
speranta.
Dar a pierdut cararea
ajuns la o rascruce,
unde-a fost asteptat
doar pentru a-i
induce,
ideea eronata
ca drumul e gresit
si a schimbat fagasul
cu unul parasit.
Luam decizii
noi ?
Sau multe sunt
atrase ?
Cu-atatea energii
ce bantuie prin
mase !?...
N-o sa stim niciodata
ce e-n realitate
acest amestec sumbru,
aceasta « entitate ».
E-aici decand e lumea
si e parte din ea,
nascuta din mandrie
si-ntunecime grea.
Nu are sens lumina,
nu simte ce e bine,
nu crede-n adevaruri
si nu are rusine.
Ea este ratiunea
doar de a dezbina,
de a minti, a pierde,
sau de a insela.
Se furiseaz-acolo
unde gaseste loc,
apoi transforma totul
in pulbere si foc.
Dar in valtoarea
vremii
e parte integranta,
nu poate fi starpita
si nici eradicata.
Ea este temelie
la baza-oricarei lumi
si face diferenta
intre cei rai si buni.
Este contrastul sigur
fata de-orice
principiu
solid, cinstit si
nobil
ce tine echilibrul.
Naste fara regrete
o lume de durere,
dar in aprinsa lupta
formeaza caractere.
O suferinta pura
deschide-acea
fereastra
ce-aduce-n dar lumina,
ce-alina viata
noastra.
De-aceea-i necesara,
de-aceea-i tolerata,
involburand planeta,
dictand in a ei
soarta.
Cand seara punem capul
pe perna si visam,
ea construieste calea
prin care sa clacam.
Cladeste bariere,
ne-mbata cu iluzii,
creaza incontinuu
o lume de confuzii,
o lume de nuante
si de incertitudini,
ce-aproba ignoranta
in mii de atitudini.
Aplauda tupeul,
ingroapa educatia,
amenintand de moarte,
incet, toata creatia.
Se prinde o idee
in mintea tuturor,
crezand ca sensul
vietii
l-am inteles din zbor.
Dar alergam aiurea,
tanjind dupa fantasme
precum copii spre
seara,
ce-adorm
citind din basme.
