Cantec neterminat

Peste timp şi peste lume,

peste suflet revãrsate,

clipe rele, clipe bune,

în şiraguri adunate,

au crescut dintr-un nãvalnic

şi nepotolit avânt,

sau m-au prãvãlit amarnic

ca-ntr-o groapã de mormânt.

Mi-am reconstruit din vise

drumul vieţii tapetat,

de refrene interzise,

cântec trist şi repetat.

Am reânviat spre ziuã

din firimituri de rouã,

lepãdându-mã de noapte

şi-ncepând o viatã nouã.

De atâtea ori pierdute,

am lãsat în urma mea,

pãrţi din inima-mi vioarã,

ce a mai rãmas din ea?...

Doar o coardã dezlegatã

mai vibreazã-ncetişor,

mai suspinã, mai tresaltã

de acelaşi veşnic dor.

Nu mai pot sã-nalţ castelul

din ce cuburi au rãmas,

restul s-a pierdut prin vremuri

şi-s la ultimul popas.

Ţin în mânã curcubeul

clipelor din viaţa mea,

e un paşaport cu vizã

ce-mi permite trecerea.

Şi nu mã mai pot întoarce...

Trist se stinge, depãrtat,

în acorduri tot mai slabe,

cântecul neterminat...

Of dor...

Of dor, dorului,
Strigatul pamantului,
Of durere, of suspin,
Mult amar si mult venin,
Multa jale si mult plans,
Un destin cu pumnul strans.
Si din tot ce-a fost sa fie,
Vise si caderi o mie
Si sperante ca-ntr-un joc,
Din atata
nenoroc,
Pentru bietul calator,
Peste vise, peste dor,
Peste-atat amar si vina,
Nici o raza de lumina
Nu rasare-n zarea mare.
De ce oare?
In oftatul repetat,
Lumea-ntreaga a oftat,
Intr-un cantec nesfarsit,
Care i-a fost harazit.
Of dor, dorului,
Strigatul pamantului,
Cor de inimi sfasiate
De orgolii, de pacate.
E al plansului festin,
E al omului destin.

             ENTITATE DEMONICA

E peste tot in preajma

si peste tot in lume,
vaneaza zi si noapte
doar sufletele bune.
Sfideaza rugaciunea
rostita cu credinta
si naste indoiala
in orisice fiinta.
Ademeneste-n ceata
si-n van cautatorul
si rataceste drumul
pe care calatorul,
cu drag l-ar fi urmat
si lesne, toata viata,
fiindca l-a cautat
si-n el si-a pus speranta.
Dar a pierdut cararea
ajuns la o rascruce,
unde-a fost asteptat
doar pentru a-i induce,
ideea eronata
ca drumul e gresit
si a schimbat fagasul
cu unul parasit.
Luam decizii noi ?
Sau multe sunt atrase ?
Cu-atatea energii
ce bantuie prin mase !?...
N-o sa stim niciodata
ce e-n realitate
acest amestec sumbru,
aceasta « entitate ».
E-aici decand e lumea
si e parte din ea,
nascuta din mandrie
si-ntunecime grea.
Nu are sens lumina,
nu simte ce e bine,
nu crede-n adevaruri
si nu are rusine.
Ea este ratiunea
doar de a dezbina,
de a minti, a pierde,
sau de a insela.
Se furiseaz-acolo
unde gaseste loc,
apoi transforma totul
in pulbere si foc.
Dar in valtoarea vremii
e parte integranta,
nu poate fi starpita
si nici eradicata.
Ea este temelie
la baza-oricarei lumi
si face diferenta
intre cei rai si buni.
Este contrastul sigur
fata de-orice principiu
solid, cinstit si nobil
ce tine echilibrul.
Naste fara regrete
o lume de durere,
dar in aprinsa lupta
formeaza caractere.
O suferinta pura
deschide-acea fereastra
ce-aduce-n dar lumina,
ce-alina viata noastra.
De-aceea-i necesara,
de-aceea-i tolerata,
involburand planeta,
dictand in a ei soarta.
Cand seara punem capul
pe perna si visam,
ea construieste calea
prin care sa clacam.
Cladeste bariere,
ne-mbata cu iluzii,
creaza incontinuu
o lume de confuzii,
o lume de nuante
si de incertitudini,
ce-aproba ignoranta
in mii de atitudini.
Aplauda tupeul,
ingroapa educatia,
amenintand de moarte,
incet, toata creatia.
Se prinde o idee
in mintea tuturor,
crezand ca sensul vietii
l-am inteles din zbor.
Dar alergam aiurea,
tanjind dupa fantasme
precum copii spre seara,
ce-adorm citind din basme.

Primavara 2013

Azi se implinesc 34 ani de cand m-am dus cu pasi timizi spre noul loc de munca, in prima mea zi de lucru intr-un liceu, dar ca om de cifre, nu cadru didactic,iar azi aproape ca nu ma mai regasesc in tanara slabuta, cu par lung, distrata si visatoare, chiar daca eram mamica unui baietel de aproape 2 anisori, dar tot o copila naiva si cu capul in nori eram. Da, era 1 martie 1979, a trecut un car de ani, pot sa spun, nu mi-am schimbat prea mult visele, fiindca si azi am ca ideal o viata plina de iubire, doar ca am adunat si un car de experiente, lectii dure de viata ce mi-au slefuit egoul, destul cat sa-mi dau seama ca lumea nu se-nvarte-n jurul meu si viata merge mai departe, lasand in urma acele povesti nascute din iluzii desarte si pastrand doar ce-i temenic, sincer si just, in armonie cu tot universul. Acum stiu ca tot ce am pierdut nu-mi folosea, dar pierzand unele lucruri, am castigat altele cu adevarat importante. Mama este foarte mandra de mine, de ambele fete ale ei. Mama inca priveste pe geam primavara, care-i aduce in cununa 87 ani, e bolnava si neputinta o tine legata de fereastra care-i mai deschide un mic orizont spre lumea de afara, dar priveste cu ochii mintii, daca nu ne poate avea pe toti deodata in fata, patru generatii: bunica, mama, nepot, stranepot (slava Domnului, are de la doi nepoti, trei stranepoti) si e fericita, fiindca stie ca lasa in urma ceva mai temeinic decat orice avere materiala ar fi adunat in toata viata ei. Iar eu, desi sunt singura, stiu ca am o familie si un drum nou de lumina in fata, stiu ca de mana ma tin ingerii si insusi Dumnezeu, stiu ca toti suntem tinuti in brate de maini nevazute ce ne vegheaza si ne ocrotesc in permanenta, stiu ca omul doar alege daca sa creada sau sa nu accepte acest adevar. Dar el exista oricum, iar eu nu vreau sa mai fiu oarba. Incep sa vad lumina, incep sa pasesc pe calea ei, timid, ca acum 34 ani spre noul loc de munca...O primavara frumoasa, cu sanatate, pace si armonie doresc tuturor!