Peste timp si peste lume,
peste suflet revarsate,
clipe rele, clipe bune,
in siraguri adunate,
au crescut dintr-un navalnic
si nepotolit avant,
sau m-au pravalit amarnic
ca-ntr-o groapa de mormant.
Mi-am reconstruit din vise
drumul vietii tapetat
de refrene interzise,
cantec trist si repetat.
Am reanviat spre ziua
din firimituri de roua,
lepadandu-ma de noapte
si-ncepand o viata noua.
De atatea ori pierdute,
am lasat in urma mea,
parti din inima-mi vioara,
ce a mai ramas din ea?...
Doar o coarda dezlegata
mai vibreaza-ncetisor,
mai suspina, mai tresalta
de acelasi vesnic dor.
Nu mai pot sa-nalt castelul
din ce cuburi au ramas,
restul s-a pierdut prin vremuri
si-s la ultimul popas.
Tin in mana curcubeul
clipelor din viata mea,
e un pasaport cu viza
ce-mi permite trecerea.
Si nu ma mai pot intoarce...
Trist se stinge, departat,
in acorduri tot mai slabe,
cantecul neterminat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Astept comentariile voastre cu multa placere!